Bring spring with Ana Coman - Lansare album Pretext - Second Show

Imagini

Informații

Data: 29 Aprilie 2023, 20:00 Sâmbătă

Descriere

Hello, love! Ești nou la noi în pub sau fidel locației noastre, love? Ana Coman vine pentru prima dată la The Trumpets, cu cel mai nou album al său - Pretext, și ne dorim să devină un om al locului în care să ne distrăm în această primăvară!
Deși cântă de mică, de abia prin 2018 Ana Coman și-a dat seama că muzica este mult mai mult decât un hobby. A început în variantă acustică, voce și chitară, la Radio Guerrilla, în cadrul rubricii “Ana are cântec”. Ulterior, Ana început să-și lanseze propriile piese și a avut parte de o ascensiune rapidă, participând la mari festivaluri din țară. În 2020, ea și-a lansat primul album, „9 missed calls”. Acum, Ana Coman revine pe scena cu cel de-al doilea album – Pretext. Un pretext e o cale prin care din doi străini putem face suflete pereche. Un pretext poate fi un pahar de vin, pentru că, în contextul potrivit, devine mai mult decât un simplu pahar. Orele se scurg altfel în fața lui, iar aburii alcoolului nu încețoșează mintea, ci mai degrabă ne ademenesc să avem o fărâmă de nesăbuință de care cu toții avem nevoie uneori. Un pahar de vin e un pretext să ne apropiem. E un început, iar noi tânjim după începuturi. Un pretext e o cale prin care putem crea un „pentru totdeauna”, sau cel puțin o amintire atat de vie, încât ea să supraviețuiască pentru eternitate într-un cântec. Te așteptăm alături de noi pentru un nou început!

Informații & detalii la: 0786 364 316

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?