Days of Confusion / Lansare Yin&Out

Imagini

Informații

Data: 30 Noiembrie 2017, 21:00 Joi

Descriere

Days of Confusion continuă turneul de lansare al primului LP al formației, Yin&Out, în Underground The Pub, Iași.

Albumul Yin&Out se prezintă sub forma unui pack ce cuprinde CD-ul LP-ului și, în premiera, un board game tematic care îi are ca protagoniști pe membrii formației. Artwork-ul noului album precum și al board game-ului a fost realizat în colaborare cu doi artiști plastici contemporani, Matei Șerban Sandu și Dragoș Stroe.

Despre Yin&Out:
Cosmin Lupu (voce/chitară)
“Uneori, mă gândesc că pentru mine ar fi tare greu să o iau de la capăt cu alți oameni, daca nu ar fi Days of Confusion și atunci îmi aduc aminte de fapt să apreciez oamenii ce îmi sunt alături, fără de care Yin & Out nu s-ar fi putut întâmpla. Am muncit împreună foarte mult la tot ce e aici, de la muzică, imagine sau board game și vrem să oferim o experiență cu totul și cu totul altfel tuturor celor care apasă “Play” și/sau joacă “Yin & Out”! Ne vedem la concert!”

Cezar Popescu (chitară/voce)
“Acest album este rezultatul unei munci uneori sisifice care s-a desfășurat pe parcursul a câțiva ani. Satisfacția și împlinirea realizării lui sunt incomensurabile în raport cu eforturile uneori prea mari ce au fost necesare pentru procesul conceperii și concretizării sale ca atare. Sunt foarte satisfacut și foarte mândru de rezultatele muncii noastre. Le mulțumesc colegilor/prietenilor mei pentru că au fost alături de mine în această călătorie și îi felicit pentru atitudine, implicare și anduranță!”

Andrei Zamfir (bas)
“Lansarea asta… este următorul nivel! Următorul nivel, o evoluție uriașă în tot ceea ce înseamnă chestia asta, Days of Confusion. Avem norocul să ne aflam printre niște oameni extraordinari, prieteni și oameni care cred la fel de mult ca și noi în proiectul ăsta. Crește un sentiment de bucurie și de emoție când știu că lucrurile evoluează atât de rapid și de sigur încât fericirea mea nu poate ține pasul.”

Mihai Ardelean (clape/chitară)
“Mă simt foarte entuziast în legătura cu acest proiect în care m-am implicat (lucru nou pentru mine), pe care l-am urmărit cu interes încă de la primele acorduri și în care cu toții lucrăm cu dedicație și profesionalism.
Piesele vin cu un sound nou și o producție de nivel inalt, iar cu acest album, foarte complex din punct de vedere compozițional și cu un mesaj profund, consider că trupa a ajuns la maturitate.”

Alecu (bas/chitară)
“Lansarea albumului Days of Confusion este în fond un gest muzical ce marchează începutul unei noi etape pentru mine și băieți.
Sper să vă placă să-l ascultați măcar la fel de mult cum ne place nouă să-l cântăm.”
Days of Confusion este una din cele mai cunoscute trupe românești de djent/modern progressive metal, ce a luat ființă în anul 2010 în București.

Trupa a obținut până în prezent premiul pentru BEST ROMANIAN METAL NEWCOMER 2012, (acordat de Metalhead), iar în 2014 a fost nominalizată la CEL MAI BUN HARD ROCK/HEAVY METAL (la OnAir Music Awards) și la BEST ROCK ARTIST (la premiile revistei Sunete).

În cei 7 ani de când Days Of Confusion sunt prezenți pe scena muzicală, au trecut prin schimbări de componență care și-au pus amprenta într-un mod pozitiv asupra formației, conturând maturitatea genului muzical, până în prezent.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?