RYLA Iași 2019

Imagini

Informații

Data: 22 - 24 Martie 2019
Locul:Iaşi, Fab Lab

Descriere

Clubul Rotary Iași Copou invită tinerii cu vârstele cuprinse între 14 și 30 de ani, membri ai cluburilor Rotaract sau Interact, să participe la seminarul RYLA Iași – Empowering tomorrow’s leaders. Evenimentul constă într-un training intensiv, pe parcursul a 3 zile, dedicat tinerilor interesați să își îmbunătățească abilitățile de leadership dar și să dezvolte competențe de training sau dezvoltare de proiecte. Prin urmare, sunt disponibile două module: Formare de Traineri și Dezvoltare de Proiecte.
Seminarul RYLA Iași este organizat de cluburile Rotary și Rotaract Iași Copou, cu sprijinul districtului Rotary și Rotaract 2241 România și Republica Moldova.

Modul de Formare de Traineri (T.O.T.)

Familia Rotary, implicit Rotaract, este o organizație pentru Lideri. Lideri care, împreună, ajută constant și continuu comunitatea să evolueze. Accederea la competențele de Trainer întregește paleta prin care un Lider poate să acționeze eficient în societate. Un scop pe care l-ar avea un Rotaractian este să livreze asiduu valori, competențe și conținut în rândul celor care au nevoie să se dezvolte. Și asta se poate face prin metode non-formale, astfel încât cursanții să învețe din plăcere și cu multă creativitate implicată. Un Trainer Rotaractian va ști nu doar să vorbească în public, el va cunoaște și cum să educe auditoriul. Să producă o schimbare în comunitate, una demnă de un viitor sustenabil.

Înscrierea este disponibilă doar pentru membrii Rotaract, și se face individual, în limita a 20 de locuri.

Taxa de participare: 150 lei/participant
Program modul Formare de Traineri (T.O.T.):
Vineri, 22 martie
11-14: prima sesiune
14-15.30: prânz
15.30-17: a doua sesiune
17-17.30: coffee break
17.30-21: a treia sesiune
Sâmbătă, 23 martie
10-14: prima sesiune
14-15.30: prânz
15.30-20: a doua sesiune
Duminică, 24 martie
10-14: prima sesiune
14-15.30: prânz
15.30-20: a doua sesiune

Modul Dezvoltare de Proiecte (RYLA in Action)

Putem descoperi Lideri. Putem forma Lideri. Dar degeaba avem Lideri, dacă ei nu insuflă comunității acel "Call to Action". Acest deziderat devine palpabil doar prin implicare. Doar prin construcție de proiecte la nivel de comunitate. Cauzele ce necesită ajutor nu trebuie doar reperate, ele trebuie soluționate. Un exemplu de răspuns Rotarian este formarea de echipe specializate multiplu în Management și Implementare de Proiect, în Marketing și Negociere, în PR și Comunicare, în Leadership și Advocacy și în Mediere și Gestionarea Conflictelor, din rândul Rotaractienilor sau Interactienilor. Aceste echipe, construind împreună proiecte și programe și implementându-le activ în societate, vor schimba în bine fața comunității.

Înscrierea se face pe echipe, în limita a 10 echipe. Echipa este formată din 5 membri (4 membri Rotaract sau Interact și un membru Rotary - mentorul echipei). Cei 4 membri Rotaract sau Interact trebuie să fie membri în același club, iar mentorul trebuie să fie membru în clubul Rotary Sponsor. Membrii unei echipe vor participa atât la sesiuni de training comun cât și la o sesiune de training personalizat pe una din cele 5 componente ale dezvoltării unui proiect (Management și Implementare de Proiect, în Marketing și Negociere, în PR și Comunicare, în Leadership și Advocacy și în Mediere și Gestionarea Conflictelor). La final, fiecare echipă va propune un proiect, pe care îl va și implementa cu ajutorul clubului Rotary și Rotaract/Interact din care provin membrii. Recomandăm ca participarea echipei la seminar să fie finanțată de mentor sau clubul Rotary din care provine.

Taxa de participare: 900 lei/echipă

Program modul Dezvoltare de Proiecte:
Vineri, 22 martie
11-12: welcome coffee
12-12.30: deschidere
12.30 – 14: prima sesiune de discursuri inspiraționale
14-15.30: prânz
15.30-17: a doua sesiune de discursuri inspiraționale
17-17.30: coffee break
17.30 – 19.00: sesiune interactivă cu participanții
Sâmbătă, 23 martie
10-14: prima sesiune de training (5 în paralel)
14-15.30: prânz
15.30-19: a doua sesiune de training (comun)
Duminică, 24 martie
10-13: prezentarea proiectelor
13-14: decernarea premiilor

Logistica:
Activitățile se vor desfășura la FabLab (vineri) și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (sâmbătă și duminică). În taxa de participare sunt incluse mesele de prânz şi pauzele de cafea.
Cazarea se gestioneză pe cont propriu sau puteţi solicita sprijin organizatorilor.

Înscrierile și plățile:
Înscrierile se fac până duminică, 17 martie, ora 23:55, completând formularul de înscriere: http://www.ryla2241.ro/eveniment/ryla-iasi-2/
Participanţii vor fi contactaţi individual pe măsură ce vor fi acceptaţi. Pentru modulul Dezvoltare de Proiecte, fiecare echipă își desemnează un lider, care va completa formularul de înscriere. Numele și datele de contact pentru restul membrilor vor fi comunicate organizatorilor ulterior achitării taxei de participare. Lista participanților va fi comunicată pe site și individual până la data de 20 martie.

Detaliile pentru plată vor fi incluse în comunicarea deciziei pentru fiecare participant.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?