Mărțișor – simbol și tradiție

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 26 Februarie - 8 Martie 2021
Locul:Iaşi, Piata Unirii

Descriere

Asociaţia „ART-Meşteşugurile Prutului” Iaşi, în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”- Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (ASIM), Asociația „Dialog Pentru Dezvoltare” Iași, Centrul de Informare Turistică Iași organizează manifestarea cultural-interactivă „Mărțișor – simbol și tradiție”, ediția a VI-a, care se va desfăşura în perioada 26 februarie – 08 martie 2021, în Piața Unirii din Iaşi.

Evenimentul va avea loc în perioada 26 februarie – 8 martie 2021, între orele 10.00 și 19.00, și va reuni în Piața Unirii din Iași aproximativ 30 meşteri populari, atât din Moldova, cât şi din alte zone etnografice ale țării. Organizatorii continuă astfel demersul de promovare a Mărțișorului, obicei și simbol tradițional românesc inclus in lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, precum și de susținere a meșterilor populari.

Alături de mărțișoarele tradiționale sau realizate în spirit tradițional, vizitatorii pot regăsi la standurile creatorilor populari și alte obiecte specifice diverselor meșteșuguri, care pot constitui cadouri de primăvară. Nu vor lipsi în aceste zile demonstrațiile practice, în cadrul cărora cei interesați pot afla câteva dintre secretele confecționării mărțișoarelor, de la simbolistică și legende, până la materiile prime folosite, tehnici de lucru sau elemente de cromatică arhaică.

Manifestarea se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor sanitare în vigoare, impuse în această perioadă (folosirea dezinfectantului pentru mâini, purtarea măștii de protecție, menținerea distanțării fizice).

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?