Noaptea Albă a Galeriilor - Iași

Imagini

Informații

Data: 30 Septembrie 2016, 19:00 Vineri

Descriere

Vineri, 30 septembrie, 4 expoziții speciale și peste 30 de ateliere de artist își deschid ușile pentru ieșeni, în cadrul unui eveniment nocturn dedicat artei contemporane.

Toamna aceasta, a 10-a ediție a Nopții Albe a Galeriilor aduce pentru prima dată evenimentul la Iași. Asociația Culturală AltIași, organizatorul NAG Iași, propune inaugurarea simultană a 4 expoziții special produse pentru eveniment, deschiderea pentru publicul larg a peste 30 de ateliere de artist și designer, și oferirea de tururi ghidate pentru cei care vor să înțeleagă mai mult despre arta contemporană. 10,000 de exemplare ale unei hărți a spațiilor creative contemporane vor fi produse și distribuite gratuit începând cu prima parte a lunii septembrie.

Cele 4 expoziții, găzduite de Borderline Art Space, Galeria Aparte, Meru Iaşi și Galeria de Arta Theodor Pallady, sunt produse sub îndrumarea a 4 curatori din România și din străinătate, care lucrează la realizarea lor exclusiv cu artiști ieșeni. Expozițiile vor rămâne în Iași timp de 2 săptămâni, după care vor fi itinerate la Baia Mare, respectiv Craiova, pentru a face cunoscută scena artistică locală și a stabili un dialog cultural între orașe.

La nivel național, cu ocazia ediției #10, Noaptea Albă a Galeriilor - NAG, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, își extinde programul nocturn în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din alte nouă orașe. Astfel, alături de București, vor avea loc expoziții și evenimente dedicate artei contemporane în Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Pentru a evidenția profilul cultural al celor nouă orașe invitate, în București, una dintre expozițiile principale, realizată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al Ministerului Culturii, va prezenta într-un spațiu nou zece proiecte curatoriale având drept invitați curatori și artiști din orașele partenere NAG 2016.

De asemenea, se va iniția un program adresat unui grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane, cărora li se va oferi un contact direct cu scena artistică din România și care, timp de trei zile, vor putea interacționa cu tinerii artiști emergenți.

Noaptea Albă a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din România după Noaptea Muzeelor și primul eveniment din țară care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști, reunind, printr-un program complex și dinamic, toate tipurile de manifestări artistice - pictură, desen, sculptură, grafică sau new media, fotografie, video, performance, muzică, dans, teatru, design etc. În București, Noaptea Albă a Galeriilor a generat o hartă în care a fost făcută vizibilă infrastructura dinamică a spațiilor ce găzduiesc evenimente de artă contemporană.

De-a lungul celor nouă ediții desfășurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?