Superkombat

Imagini

Informații

Data: 1 Noiembrie 2016 Marți
Locul:Iaşi, Sala Sporturilor Iaşi

Descriere

Cea mai cunoscută promoție din Europa, Superkombat, condusă de Eduard Irimia, revine pe 1 octombrie cu un show incendiar într-unul dintre cele mai puternice centre ale kickboxului românesc, Iași, la Sala Sporturilor, acolo unde luptători de pe 3 continente se vor confrunta într-un eveniment transmis la nivel global în peste 90 de țări.

Nu vor lipsi sportivii de pe plan local, iar veteranul Sebastian “Fiul lui Dracula” Ciobanu, finalist K-1 București și cu victorii în palmares în fața unor nume mari precum Dzevad Poturak, Mighty Mo și Doug Viney, revine cu un meci oficial în orașul natal după 9 ani, urmând să-l înfrunte pe englezul George Davies. Un alt erou local, Sebastian Cozmâncă, va avea parte de meciul carierei, urmând să dea piept cu bestia Spaniei, David Trallero, un sportiv care a pierdut un singur meci în cariera profesionistă și care recent l-a învins pe Jorge Loren, fostul campion Superkombat.

Simpaticul cioban din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase, se va duela la rândul său cu un adversar de top, columbianul Diego Mosquera, neînvins în cele 18 meciuri disputate la profesioniști, în timp ce fostul poloist Cristi Spetcu se va duela într-un meci la categoria ușoară cu Jonatan Fabian, de 8 ori campion al Spaniei.

În meciul cap de afiș aș galei, campionul New Heroes Amansio Paraschiv (20 de victorii - 1 remiză - 4 înfrângeri) va încerca să aducă titlul mondial Superkombat, deținut până de curând de legendarul Mike Zambidis, în România, dar pentru asta va trebui să îl învingă la Iași pe congolezul stabilit la Amsterdam, Chris Ngimbi (30 victorii - 19 înfrângeri), fost campion mondial It’s Showtime, WKA și W-5.

În total, se vor disputa nu mai puțin de 13 confruntări, printre care una pe reguli de MMA în care Corneliu “Bestia Moldovei” Lascăr îl va înfrunta pe moldoveanul de peste Prut, Eugen Vulpe.

Evenimentul de la Sala Sporturilor din Iași va începe la ora 19:30 și va fi împărțit în două gale, una New Heroes, dedicată sportivi din noua generație, și World Grand Prix, acolo unde vor lupta sportivi deja consacrați pe piața internațională.

Superkombat New Heroes (19:30)

1. Super Fight - MMA rules - Super Middleweight division (-75 kg)

  • Eugen Vulpe (Rep. Moldova) vs Lascar Cornelius (Romania)

2. Super Fight – Super middleweight (-77 kg)

  • Cristi Stoica (Romania) vs Cristian Rotar (Romania)

3. Super Fight - Light Heavyweight plus division (-86 kg)

  • Nicu Buceac (Romania) vs Răzvan Țîru (Romania)

4. Super Fight - Light Heavyweight division (-81 kg)

  • Daniel Stefanovski (Switzerland) vs Ionut Sandur (Romania)

5. Super Fight – Light Heavyweight division (-81 kg)

  • Adelin Mihaila (Romania) vs Adrian Rosca (Romania)

6. Super Fight - Heavyweight bout (+96 kg)

  • Kerone Davies (United Kingdom) vs Mihaita Golescu (Romania)

7. Super Fight – Super Middleweight division (-77 kg)

  • Igor Scoda (Rep. Moldova) vs Alex Filip (Romania)


Superkombat WGP (22:00)


1. Super Fight - Light Heavyweight (-81 kg)

  • Diego Mosquera (Colombia) vs Bogdan Nastase (Romania)

2. Super Fight - Middleweight division (-71 kg)

  • Eduard Chelariu (Romania) vs Andrei Leustean (Romania)

3. Super Fight – Lightweight division (-65 kg)

  • Jonathan Fabian (Spain) vs Cristian Spetcu (Romania)

4. Super Fight – Light Heavyweight plus division (-86 kg)

  • George Davies (United Kingdom) vs Sebastian Ciobanu (Romania)

5. Super Fight – Super Cruiserweight division (-95 kg)

  • David Trallero (Spain) vs Sebastian Cozmanca (Romania)

6. World Title Fight – Middleweightdivision (-72.5 kg)

  • Chris Ngimbi (DR Congo) vs Amansio Paraschiv (Romania)

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?