Expoziţia "Războiul rece. O scurtă istorie a unei lumi divizate"

Imagini

Informații

Data: 11 Aprilie - 12 Mai 2019
Locul:Iaşi, Palatul Culturii

Descriere

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei vă invită să vizitați, în perioada 11 aprilie – 12 mai 2019, la Palatul Culturii, expoziţia „Războiul rece. O scurtă istorie a unei lumi divizate”, organizată de Institutul Memoriei Naționale din Varșovia și Institutul Polonez din București.

În urmă cu treizeci de ani, în Europa cădea comunismul. Înainte să aibă loc marile schimbări din anul 1989, timp de aproape jumătate de secol de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, istoria postbelică a fost dominată de Războiul Rece, conflict care a influențat viețile a milioane de oameni.

Aceasta este și tema expoziției „Războiul Rece. O scurtă istorie a unei lumi divizate”. Concepută în limba engleză de specialiștii Institutului Memoriei Naționale din Varșovia, expoziția ilustrează confruntarea dintre Vest și Est, care și-a lăsat amprenta în sfere atât de diferite ale vieții, încât fiecare încercare de a o prezenta într-un singur loc și timp, într-o singură expoziție, lasă un sentiment de insatisfacție. Autorii expoziției prezentate în România la inițiativa și cu sprijinul Institutului Polonez din București au propus, așadar, o viziune auctorială și, prin urmare, subiectivă asupra istoriei Războiului Rece și care ia forma unei povești pluristratificate.

După cum subliniază autorii expoziției, dr. Paweł Sasanka și Sławomir Stępień de la filiala din Varșovia a Institutului Memoriei Naționale, fotografiile folosite dau forță narațiunii.

„Am încercat ca printre fotografiile care au devenit deja icoane ale Războiului Rece să includem și pe cele mai puțin cunoscute care completează narațiunea, să prezentăm nu numai imagini cu caracter documentar, ci și imagini memorabile care îndeamnă la reflecție”, explică aceștia.
Vernisajul expoziției, la care vor participa și autorii, va avea loc în data de 11 aprilie 2019, la ora 13.00, la Palatul Culturii din Iași, în holul Muzeului de Istorie a Moldovei (Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1).

„Evenimentul de la Iași se înscrie în ciclul evenimentelor polono-române care au loc în 2019 cu scopul de a marca aniversarea celor 30 de ani de la transformarea regimului din ambele țări”, spune Agnieszka Skieterska, directoarea Institutului Polonez, care este partenerul evenimentului.
Vă invităm, așadar, să vizitați această expoziție, în perioada mai sus menționată, între orele 10.00 – 17.00 (de marți până duminică; accesul ultimului vizitator la 16.30). Intrarea este liberă.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?