Gabriele Caloian "Morcovid"

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 4 Decembrie 2020 - 28 Ianuarie 2021

Descriere

În perioada 4 decembrie 2020 / 28 ianuarie 2021 Galeria de artă DANA găzduiește expoziția „Morcovid” semnată de către graficianul GABRIEL CALOIAN.
Absolvent al Facultăţii de Arte din Iaşi, Gabriel Caloian este acel artist ce nu face din proiectele personale cărţi de vizită ce probează potenţa artistică, dar care prin nenumărate intervenţii în expoziţii de grup sau colective, te învăţă să îl reperezi cu uşurinţă în raport cu întregul tematic, prin lucida amprentă disonantă pe care o trasează în raport cu experienţele contemporane ale speciei.
„Morcovid”, o expoziţie ce se conjugă cu lucrări create în jurul obsesiilor sanitare, imperioase şi omniprezente în ultimele luni, gravitează nu atât în jurul stării de spaimă sau de neputinţă, ci pare a irupe în termenii carnavalescului lui Bahton, traduşi în spiritul ludic-acid a lui Gabriel Caloian. Spectacolul social la care asistăm, cu toţi hibrizii-personaj, caută să-şi manifeste existenţa nu prin subminarea mecanismelor puterii, ci prin exploatarea propriei încorsetări şi frici, un post-Babel în care “dansul supravieţuirii” este destinat doar „de-conchistadorilor” „absimptomatici”.
Fiinţe şi obiecte, instrumente şi fragmente de corp, hibrizi şi aureole, roboţi şi peşti, colivii şi semne, roţi şi gheare, zimţi, dinţi, voievozi şi astronauţi, şenile, multe cozi şi umbre. Printre acestea, artistul nu pune întrebări, nici nu observă pasiv, ci întoarce suprafeţele galvanizate pentru a reflecta, în oglindă, propria sa irealitate imediată. Realul de aparenţă, fantasticul de substanţă, par a nu defini în întregime lumea cuprinsă în distopica Țară a Minunilor povestită, adesea doar în tuş, de Gabriel Caloian. (Maria Bilașvschi, critic de artă).
Expoziția va fi deschisă publicului începând de vineri, 4 decembrie, ora 12.00 și cu respectarea tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă.
Curatori: Smaranda Bostan, Maria Bilașevschi.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?