Retrospectivă de pictură "periplu sentimental"

Informații

Data: 20 Ianuarie - 20 Februarie 2017

Descriere

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează expoziția retrospectivă de pictură „Periplu sentimental”, semnată Constantin Tofan.

Reputat artist plastic, profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Constantin Tofan reunește pe simezele Muzeului de Artă din Iași aproximativ 80 de lucrări de pictură,  creații reprezentative din perioada 1985 – 2016.

[…] Privelişti din natură sau siluete umane, totul este filtrat de o imagerie prodigioasă, instituind o atmosferă de vrajă indicibilă. […] Artişti precum Constantin Tofan probează capacitatea artei de a redescoperi frumuseţea lumii”, aprecia, în 1995, criticul de artă D.N. Zaharia.

Născut în comuna Gârceni, judeţul Vaslui, pe 14 aprilie 1952, Constantin Tofan a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Desen (1974), apoi Academia de Arte „George Enescu”- Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi (1994). Din 1990,  este membru titular al UAPR.

Activitatea sa este una prodigioasă, cu numeroase expoziţii în ţară şi străinătate: „La Roumanie magique”, Galerie Arthis, La Maison Culturelle Belgo-Roumaine – Belgia (2010); Galerie der Gangolf-Kirche, Hettstadt – Germania (2008); Galerie Gala, Magdeburg – Germania; Galeriile de artă „Top Business” Chicago (2004); Muzeul de Artă Halle – Germania (2003); Centrul Cultural Român din Budapesta, Viena, Veneţia, Centre d’Exposition „Constantin Brâncuşi”, Montreal – Canada; Art Découvert, Poitiers – Franţa (1999 ) etc.

Lucrări semnate Constantin Tofan se regăsesc în colecţii particulare Franţa, Germania, Israel, Grecia, Canada, SUA, Siria, Belgia, Mexic, Spania, Italia, Scoţia, Noua Zeelandă.

Expoziția „Periplu sentimental” va putea fi admirată la Palatul Culturii din Iași, în perioada 20 ianuarie – 20 februarie 2017, de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00, cu biletul aferent vizitării Muzeului de Artă (16 lei/ 8 lei pentru pensionari/ 4 lei pentru elevi și studenți).

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?